Stomatologia a cunoscut 3 etape importante după cel de-al II-lea Război Mondial.
Consumul crescut de zahăr asociat cu o igienă orală precară a declanșat o creștere drastică a incidenței cariei dentare. Acest lucru a dus la un așa-numit trend al perioadei, respectiv extracția dentară. Așadar această etapă a fost numită „Epoca extracționistă„.
Cercetările ulterioare asupra materialelor și a posibilităților de tratament au ajuns la concluzia că „cel mai bun implant este dintele însuși”. S-a încercat astfel restaurarea dinților cariați, punându-se accent pe a trata efectul și nu cauza. Stomatologia a pășit astfel în „Epoca restaurativă„.
Cu toate acestea, tratamentul restaurativ a avut și are un caracter temporar deoarece caria dentară există în continuare și își face apariția prin așa numitele carii secundare. Așadar s-a considerat imperios necesar un tratament etiologic al bolii carioase și astfel s-a facut trecerea în „Epoca preventivă„, în care ne aflăm astăzi.
Atunci de ce totuși ne e atât de greu să PREVENIM?
Teoretic, în momentul de față, avem informații, materiale, tehnologie și metode suficiente pentru A PREVENI și a veni în întâmpinarea celor mai frecvente boli de pe glob, acestea fiind CARIA DENTARĂ și BOALA PARODONTALĂ.* Larga răspândire a acestor boli este în strânsă corelaţie cu stilul de viaţă şi în special cu un consum crescut de zahăr, alcool şi tutun dar şi cu o igienă orală deficitară.**
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, există posibilitatea ca un copil născut în anul 2025 să nu dezvolte nicio carie pe tot parcursul vieții. Însă acest lucru nu se poate aplica în cazul țărilor slab dezvoltate sau în rândul populației cu un nivel de educație scăzut.
În România aproximativ 75% dintre copii au carii la nivelul dinților temporari, iar după vârsta de 12 ani, la nivelul dinților permanenți, 3,5 dinți sunt afectați*.
Concluzionând, un factor important pe care trebuie să punem accent este educația în ceea ce privește igiena orală deoarece, majoritatea afecțiunilor de sănătate orală sunt în mare măsură prevenibile și pot fi tratate în stadiile lor incipiente.*
* Date preluate din Campania Sănătatea Orală „Cu un zâmbet mai aproape de sănătate!”, 2022.
**http://www.oralhealthplatform.eu/our-work/the-state-of-oral-health-in-europe/
***Organizația mondială a Sănătății – studiu din 2017